Rusia in sine

Fyodor Lukianov - redactor șef al revistei "Rusia în politica globala" de la înfiintarea ei în 2002. Președinte al Prezidiului Consiliului pentru politica de apărare și interna al  Rusiei din 2012. Profesor cercetator la  Scoala Superioara de Economie.Director Stiintific al Clubului International de Discuții "Valdai". Absolvent al Facultatii de Filologie a Universității de Stat din Moscova,Din 1990 - jurnalist international

În anul 2015 politica a prevalat economicului iar politica externa a repurtat o victorie hotărâtoare asupra celei interne.Deteriorarea rapidă a relaţiei cu Turcia,dupa doborârea de către aceasta a unui bombardier rus a demonstrat care sânt prioritåţile Rusiei zilei de astăzi:prestigiul internaţional contează mai mult decăt calculele şi socotelile mercantile.Aceasta nu era o surpriza:a fost doar dezvaluită uimitor de direct si de sincer

Căutarea mijloacelor de întărire a coeziunii dintre  comunitate şi stat şi direcţia de dezvoltare ,nu o dată,au devenit temă de dezbateri  publice după U.R.S.S.

Ultimul vârf critic a fost atins în anul 2012 când Vladimir Putin s-a întors la Preşedinţie pe fondul unor neaşteptate fisuri în construcţia comună.Protestele din capitală,unind reprezentanţii burgheziei cu diferite grupuri  avand fiecare preferinţe ideologice extrem de distincte(naţionaliştii,cei de stânga) au arătat faptul că necesitatea unor decizii hotărâte este stringenta

Modernizarea facută în glumă din anii preşedintiei lui Dimitri Medvedev a lasat un gust ciudat,sfarşindu-se brusc, dar a fost un final logic al perioadei de consum relativ neglijent a anilor 2000.Iar acea perioada a venit candva in locul vremurilor de depresie natională a anilor 90 şi luptei pentru supravieţuire atât pentru stat cât şi pentru cetăţeni la nivel personal.Dar şi anii 90 cu fatidismul şi tragismul lor au curmat neceruta perestroikă a lui Gorbaciov,nepermiţând discuţii în contradictoriu pe seama căilor de urmat şi a destinului Patriei.

Din perspectiva vremurilor actuale,a doua jumătate a anilor '80 se prezintă ca un efemer şi unanim condamnat intermezzo în istoria Rusiei.Dar eliberarea energiei intelectuale,acumulată în zeci de ani de unanimitate impusă ,a deschis atunci posibilităţi de reflecţie,a eliberat paleta de opinii profund îngheţate de sistemul sovietic.

Puterea,de la care într-adevăr a şi plecat iniţiativa unei descuţii ample,a rămas repede în urmă şi a pierdut firul.Cu toate acestea,in confuzia ultimilor ani ai imperiului s-a ivit o conştiinţa vie,încercând ,din diferite perspective,să înţeleagă problemele ţării,comunităţii,contextul internaţional,să formuleze noi obiective pentru viitor

Colapsul URSS a întrerupt acest proces.În parte el a degenerat într-o farsă,când unor democraţi caricaturali,li s-au opus patrioţii costumaţi iar în locul partocraţilor coservatori au venit veseli şi atoateştiitori tehnocraţi.

Pe de altă parte,şirul evenimentelor pur şi simplu a divizat intelectualii,unii au amuţit,lăsând mâinile în jos,alţii şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat să înlăture molozul,mânaţi nu de idei mari ci de necesitatea de a face ceva,aici şi acum.

Şi fără o discuţie serioasă despre natura ţării în care aceasta se întîmplă,mişcarea înainte nu are loc.